filme noi onlinefilme onlinefilmefilme online hdfilme noi
Peste 250.000 de turisti unguri au vizitat anul trecut Romania. Cate milioane de euro au cheltuit | UrbanNews
Get a site
Friday, October 18, 2019
Ultima oră
Home >> Financiar >> Business >> Peste 250.000 de turisti unguri au vizitat anul trecut Romania. Cate milioane de euro au cheltuit
Peste 250.000 de turisti unguri au vizitat anul trecut Romania. Cate milioane de euro au cheltuit

Peste 250.000 de turisti unguri au vizitat anul trecut Romania. Cate milioane de euro au cheltuit

Peste 250.000 de turişti unguri care au vizitat anul trecut România au cheltuit doar pe cazare şi masă mai mult de 32 de milioane de euro, a declarat agenţiei MEDIAFAX Simion Giurcă, şeful Biroului de promovare turistică al României din Viena, căruia îi este arondată şi piaţa turistică din Ungaria.

 

În România au trecut frontiera în 2012 peste 2,8 milioane de vizitatori unguri pentru călătorii mai scurte de o zi.

Numărul total al vizitatorilor din Ungaria care au facut în anul 2012 o călătorie cu durata de multe zile în România a depăşit 375.000, dintre care peste 250.000 au venit pentru turism.

“Pentru întregul an 2012 estimăm încasări totale de peste 105 milioane de euro de la vizitatorii unguri, dintre care strict pentru servicii turistice s-au cheltuit mai mult de 32 de milioane de euro”, a spus Giurcă.

Datele includ cifrele pentru primele nouă luni ale anului trecut, furnizate de Oficiul Central de Statistică al Ungariei, şi estimările Biroului de turism de la Viena privind ultimul trimestru din 2012.

La călătoriile scurte cu motivatie turistică şi durata de o zi România ocupa locul 3 în preferinţele ungurilor, după Austria şi Slovacia. România ocupă poziţia a treia şi la călătorii turistice cu durata de mai multe zile, după Austria şi Germania.

Turiştii din Ungaria preferă vizitele în Transilvania şi regiunile locuite de maghiari, în Banat şi Crişana, la mănăstirile din Bucovina şi în Maramureş. Delta Dunării şi litoralul încep să intereseze turiştii unguri, ca şi circuitele culturale şi naturale, turismul de aventură, turismul rural şi agroturismul, precum şi drumeţiile în Carpaţi.

În perioada 28 februarie – 3 martie România a participat cu un stand la târgul internaţional de turism “Utazas 2013” de la Budapesta. La standul României şi-au expus ofertele 36 de firme de turism.

Pe baza interesului mare al publicului în acest an, reprezentantul Biroului de turism al României prognozează o creştere în continuare a fluxului de turişti din Ungaria către România şi în anul 2013, după ce circulaţia turistică a urcat anul trecut cu 4%.

 

Sursa articol: Gandul.ro

Daca ti-a placut articolul, urmareste UrbanNews pe FACEBOOK!


About Maria Adriana