Atac la CNA, dupa decizia de a le interzice melodiile la radio si TV: "Pentru noi, CNA este inexistent" | UrbanNews
Get a site
Thursday, December 14, 2017
Ultima oră
Home >> Actualitate >> Atac la CNA, dupa decizia de a le interzice melodiile la radio si TV: “Pentru noi, CNA este inexistent”
Atac la CNA, dupa decizia de a le interzice melodiile la radio si TV: “Pentru noi, CNA este inexistent”

Atac la CNA, dupa decizia de a le interzice melodiile la radio si TV: “Pentru noi, CNA este inexistent”

Cantaretii hip-hop Caddy, de la BUG Mafia, si Ombladon, de la formatia Parazitii, au declarat dupa decizia CNA de a interzice difuzarea unor piese ale trupelor inainte de ora 23.00, ca, pentru ei, aceasta este o institutie “inexistenta”.

Este irelevant. Noi suntem pe internet“, a declarat pentru MEDIAFAX Caddy.

De asemenea, acesta a precizat ca formatia BUG Mafia nu este afectata deloc de aceasta decizie a Consiliului National al Audiovizualului.

Nu, pentru noi, CNA este inexistent. (…) Oricum, noi nu mai suntem difuzati atat cat sa ne ajute, asa ca avem internetul“, a spus acesta.

Totodata, referitor la decizia Consiliului, Ombladon de la Parazitii a declarat: “Nu ne mai intereseaza“. “Pai mai sunt difuzate? Sa le scoata de tot. (…) Nu ne mai intereseaza deloc“, a spus acesta.

Opt melodii, intre care patru ale trupei Parazitii – “De ziua ta”, “Toate-s la fel”, “Bagabontii 99” si “Cum sa jignesti o femeie” -, au fost interzise de la difuzare pe posturile de televiziune si radio inainte de ora 23.00, printr-o decizie luata, miercuri, de Consiliul National al Audiovizualului (CNA).

Decizia CNA vizeaza piesele “De ziua ta”, “Toate-s la fel”, “Bagabontii 99” si “Cum sa jignesti o femeie”, ale trupei Parazitii, dar si piesele “Scoate limba” de Mamelino, “Turbofin” de Grasu XXL, “Hai cu mine” de BUG Mafia si “Talk dirty” de Jason Derulo.

CNA a luat aceasta decizie in incercarea de a curata audiovizualul din Romania de melodii cu limbaj vulgar, difuzate la TV si la radio la ore accesibile minorilor, fapt interzis de legislatia audiovizualului.

Decizia a fost luata la propunerea membrului CNA Narcisa Iorga, fiind adoptata cu sapte voturi “pentru” (Florin Gabrea, Narcisa Iorga, Lorand Turos, Monica Gubernat, Viorel Vasile Buda, Laura Georgescu si Rasvan Popescu) si doua “impotriva” (Christian Mititelu si Radu Calin Cristea).

Decizia a fost luata in contextul in care aceste piese au fost difuzate la emisiunile matinale de la Kiss FM si Radio Zu, in lunile septembrie, octombrie si noiembrie 2013.

CNA a analizat, in sedinta de miercuri, emisiunile matinale difuzate de principalele posturi de radio din Romania, in perioada 24 august – 30 noiembrie 2013. Consiliul a constatat o recidiva in folosirea limbajului vulgar si cu tenta sexuala in emisiunile matinale difuzate de Kiss FM, Radio Zu si Radio 21.

Astfel, CNA a decis sa amendeze Kiss FM, cu 15.000 de lei, Radio Zu, cu 5.000 de lei, iar in cazul Radio 21 a fost aplicata o somatie publica. In cinci editii ale emisiunii “Cronica carcotasilor”, difuzate in luna septembrie la Kiss FM, au fost difuzate melodiile “Scoate limba” de Mamelino, “De ziua ta” de Parazitii, dar si un grupaj muzical intitulat “Barbati fara femei”, care au continut limbaj vulgar.

De asemenea, intr-o emisiune “Cronica carcotasilor” din luna septembrie a fost difuzat un banc care a continut conotatii sexuale, iar in mai multe editii ale emisiunii difuzate in aceeasi luna au fost difuzate inregistrari cu injuraturi, care au fost doar partial cenzurate.

Si in lunile octombrie si noiembrie, la “Cronica carcotasilor” de la Kiss FM au fost transmise melodiile si grupaje muzicale cu limbaj vulgar, dar si inregistrari cu injuraturi partial cenzurate. O situatie similara a constatat CNA si la Radio Zu, in emisiunile matinale “Morning Zu”, difuzate in septembrie, octombrie si noiembrie 2013.

Astfel, in septembrie, la emisiunea “Morning Zu” au fost transmise melodiile “Turbofin” de Grasu XXL si “Hai cu mine” de BUG Mafia. Totodata, realizatorii au folosit un limbaj vulgar in scenete difuzate in emisiune.

Situatia s-a repetat si in lunile octombrie si noiembrie. Pe de alta parte, in cazul Radio 21, CNA a constatat ca in emisiunea matinala “4D dimineata” difuzata in lunile septembrie, octombrie si noiembrie a fost folosit un limbaj licentios si a fost difuzata melodia “Talk Dirty” de Jason Derulo, care a cuprins limbaj vulgar.

Sanctiunile aplicate Kiss FM, Radio Zu si Radio 21 au fost aplicate in urma propunerilor facute de doi membri ai CNA – Narcisa Iorga si Monica Gubernat – in baza mai multor articole din legislatia audiovizualului.

Narcisa Iorga a facut recomandarea ca aceste melodii sa fie difuzate de radiodifuzori dupa ora 23.00, dand ca exemplu o masura similara luata de autoritatea de reglementare in audiovizual din Franta (Le Conseil supérieur de l’audiovisuel – CSA) in cazul melodiilor “Work b**ch” de Britney Spears si “Wrecking ball” de Miley Cyrus. Acestea din urma pot fi difuzate de radiodifuzorii din Franta doar dupa ora 22.00.

Si presedintele CNA, Laura Georgescu, a spus ca este o practica europeana in legatura cu melodiile din audiovizual. “Ar trebui sa inceapa si in Romania aceasta situatie”, a spus Laura Georgescu.

Un alt membru al CNA, Christian Mititelu, a avut insa un alt punct de vedere. “Eu as face o distinctie intre melodii si scenete (difuzate in emisiunile matinale, n.r.). Melodiile sunt creatii artistice si au un pronuntat caracter de satira, ceea ce lipseste in scenete (…) Scenetele reflecta in continuare infantilismul si saracia de idei a acestor realizatori care nu pot iesi din aluziile sexuale“, a spus Mititelu.

El a mai spus ca i se pare “total neintelept” modul in care majoritatea membrilor CNA a votat in privinta melodiilor. “Faceti discriminare intre piesele muzicale si restul scenetelor care sunt mai obscene“, a spus Mititelu.

 

Sursa : stirileprotv.ro

Daca ti-a placut articolul, urmareste UrbanNews pe FACEBOOK!


About UrbanNews Editor