filme noi onlinefilme onlinefilmefilme online hdfilme noi
4 experimente bizare care ar trebui sa nu se mai repete niciodata | UrbanNews
Get a site
Monday, September 21, 2020
Ultima oră
Home >> UrbanLife >> Ciudatenii >> 4 experimente bizare care ar trebui sa nu se mai repete niciodata
4 experimente bizare care ar trebui sa nu se mai repete niciodata

4 experimente bizare care ar trebui sa nu se mai repete niciodata

Oamenii de stiinta considera ca experimentele sunt cele care inlesnesc descoperiri importante, folositoare apoi lumii intregi. Cu toate astea, exista si experimente bizare, derulate prin metode controversate sau a caror finalitate nu a fost cea asteptata.


Necunoscutul sau neprevazutul au transformat negativ unele proiecte, astfel ca nu ar trebui sa se mai repete niciodata.

Mental Floss prezinta 4 dintre aceste ciudate experimente derulate de comunitatea stiintifica.

“Joaca de-a Dumnezeu” – Spitalul de Boli Psihice din Michigan

In anii ’50, trei schizofrenici pretindeau ca sunt Iisus Hristos. Pentru ca a vrut sa testeze capacitatea maxima a acestei auto-delirari, psihologul Milton Rokeach i-a adus pe cei trei barbati in acelasi spital din Michigan. Specialistul a sperat ca, pusi in fata unei confruntari, cel putin unul dintre ei va ceda si se va recunoaste invins. Lucrurile, insa, nu au stat deloc asa.

La inceput, cei trei barbati s-au certat, apoi au ajuns la bataie, pentru ca la final fiecare sa gaseasca o explicatie convenabila pentru existenta celorlalti doi. Astfel, unul a crezut ca ceilalti doi sunt bolnavi mintal, iar altul era convins ca cei doi sunt, in realitate, morti, corpurile lor find de fapt niste masinarii.

Bizar este modul in care psihologul incerca sa ii faca sa renunte la identitatea falsa. La un moment dat, Rokeach ii scria epistole de dragoste unuia dintre barbati, ca din partea unei femei, Yeti, cu care acesta credea ca este casatorit. La inceput ii cerea lucruri minore, pe care barbatul, flatat, le respecta cu sfintenie. Totusi, ajunsi la partea in care i s-a cerut sa renunte la identitatea sa, acesta nu a mai cedat, invocand chiar si divortul.

Dupa doi ani, experimentul s-a dovedit a fi un esec total, intrucat cei trei credeau in continuare ca sunt, fiecare in parte, Iisus Hristos. La 20 de ani de la acest experiment, psihologul Rokeach a admis ca a folosit metode gresite, admitand ca nu trebuia sa se joace de-a Dumnezeu, nici macar in numele stiintei.

Experiment cu un taur furios

Greu de crezut ca o persoana care nu e toreador s-ar incumeta sa infrunte un taur furios. Ei bine, doctorul Jose Delgado a acceptat aceasta provocare in anul 1963. De fapt, experimentul sau era unul stiintific, medicul dorind sa isi “probeze” una dintre inventii.

Dr. Jose Delgado participase la dezvoltarea unui nou tip de terapie prin electrosocuri care putea controla emotiile sau miscarile corpului. Apoi, Delgado a imbunatatit aceasta tehnica, inventand un dispozitiv care, odata introdus in capul subiectului, putea ajuta la directionarea si controlarea acestuia.

Visul lui Delgado era ca descoperirea lui sa contribuie la un mai bun management al furiei si, implicit, la o societate lipsita de agresivitate. El a experimentat noua tehnica pe maimute si pisici pana cand a dorit sa incerce aparatul si pe taurii furiosi din Spania. Ajuns in arena cu un taur, Delgado a reusit sa controleze animalul, starnind aprecierea presei si a publicului larg.

Dupa acest episod, insa, alti oameni de stiinta s-au grabit sa spuna ca, de fapt, dispozitivul inventat nu anula agresivitatea, ci doar o tinea sub control, efectul fiind mult amplificat. Apoi, s-a creat o panica generala cu privire la implantarea acestor cipuri. In consecinta, Delgado s-a retras in Spania pentru a conduce studii mai putin controversate.

Totusi, cercetarile si descoperirile lui Delgado au avut o contributie majora la implanturile neuronale folosite astazi in boala Parkinson, epilepsie, depresie sau dureri cronice.

Singur in intuneric

In anii ’60, cercetatorii erau curiosi cum s-ar descurca oamenii complet izolati si cum s-ar putea adapta la aceste conditii. Un geolog francez in varsta de 23 de ani, Michel Siffre, a decis sa afle aceste raspunsuri demarand un experiment inedit. Astfel, in 1962, timp de doua luni, Sifree a coborat in interiorul unui ghetar subteran si a stat in acel spatiu izolat fara ceas sau lumina.

Conditiile din pestera erau mai mult decat vitrege: temperaturi sub punctul de inghet si 98% umiditate. Chiar daca Siffre a suferit de hipotermie, in timpul celor 63 de zile el a avut un comportament relativ normal. Un singur episod izolat, in care a dansat si a cantat fara motiv, a frizat nebunia.

La reintoarcerea in lumea de la suprafata, Sifree ramasese in urma cu notiunea timpului. Cu toate astea, cum in pestera acesta isi suna colegii ori de cate ori se trezea, manca sau mergea la culcare, s-a constatat ca organismul sau dezvoltase anumite cicluri de somn. Asadar, a reiesit ca oamenii au intr-adevar un ceas intern.

Dupa 10 ani, Sifree a realizat un experiment asemanator, dar mai lung, in pestera Del Rio din Texas. Vreme de 6 luni, cercetatorul a stat in pestera, de asta data incalzita. A avut, in schimb, niste electrozi care ii monitorizau inima, creierul si activitatea musculara.

Primele doua luni au fost usoare, insa din ziua 79 sanatatea sa mintala a inceput sa se deterioreze. Dupa ce record playerul i s-a stricat si mucegaiul i-a cuprins cartile, Sifree a cazut in depresie. Si-a gasit consolarea temporara intr-un soarece gasit in subteran, insa lucrurile s-au agravat atunci cand l-a omorat din greseala, cand incerca sa il prinda.

Experimentul a oferit rezultate interesante cu privire la ciclurile de somn, insa unii sustin ca informatiile au avut un pret destul de mare.

Din dragoste pentru delfini

In 1958, cercetatorul si neurologul John C. Lily a vrut sa afle daca delfinii pot vorbi cu oamenii. Teoria generala agreata atunci era aceea ca micutii isi dezvolta limbajul prin interactiunea permanenta si directa cu mamele lor.

Asadar, Lily a organizat un studiu in care implicati erau un delfin pe nume Peter si asociata cercetatorului, Margaret Howe. Acestia au locuit impreuna in doua camere de lux partial inundate. Mancau, se jucau, vorbeau si dormeau impreuna, iar Howe ii “preda” delfinului lectii de limbaj, folosind deseori cuvinte simple.

Cu timpul, in mod paradoxal, s-a constatat ca delfinul nu o vedea pe Howe ca pe o mama, ci ca pe o iubita. Atunci cand aceasta nu ii raspundea la avansuri, delfinul era dezinteresat de lectii, ba chiar devenea violent, lovind-o cu inotatoarele.

Cercetatorii l-au trimis un timp la vizite conjugale cu alti delfini, insa l-au adus inapoi, de teama de a nu uita tot ce invatase. La un moment dat s-a constatat ca, atunci cand cercetatoarea parea ca ii accepta avansurile, delfinul era mai atent la tot ce avea de invatat.

John C. Lily a demonstrat ca delfinii pot fi invatati sa vorbeasca, insa cum imaginea sa in lumea stiintifica s-a degradat, nu a mai primit fondurile necesare demararii altor studii.

Sursa articol: Ziare.com

Daca ti-a placut articolul, urmareste UrbanNews pe FACEBOOK!


About UrbanNews Editor